Nu sunt teolog insa cunosc cel putin de departe lumea teologica. Teologia este importanta. Asa cum in vechime tinerii studiau filozofia pentru a patrunde tainele cunoasterii astazi tinerii preoti urmeaza scoli teologice. Din pacate un mare numar din cei de acum la fel ca cei din vechime raman doar cu ideile frumoase, cu frazele dulci, invatate atat de bine.
Pentru multi credinciosi sfanta liturghie se termina o data cu binecuvantarea de sfarsit – asta in cazul in care nu se termina inainte de impartasanie – si majoritatea celor care pleaca sunt poate cei ce au mai mare nevoie de predica.
Cunosc multi oameni care zic ca asculta in fiecare duminica ceea ce au mai auzit de atatea zeci de ori, poate spuse mai frumos, poate intr-o formulare mai teologica. Daca analizez superficial poate ca le dau dreptate.
Este o asa mare, imensa, distanta intre preot si credinciosul X incat nici macar nu se simte vizat de predica preotului.
De foarte multa vreme caut un preot ne-teologic. Un preot care a invatat teologia « pe teren ». Un teolog pentru care teologia nu este o stinta. Desigur cunoasterea adevarului si a dogmelor este absolut necesara si cu cat mai bine le cunoaste cu atat mai bine. Insa nu este totul.
In ziua de astazi la predica simt o distanta mare, imensa, intre preot si credincios. Multi preoti au deja predica pregatita si trebuie doar citita. Ortodoxia nu este un monolog. Altarul nu este un loc de expunere al ideilor filozofice (teologice) gandite si rasgandite si puse pa hartie. Sfanta Liturgie este un dialog continuu. Predica trebuie sa fie la fel. Credinciosul X nu se simte inclus in predica.
De aceea apreciez un preot ne-teolog (si inca ii gasesti in sfintele manastiri) care cand vorbeste se pune pe el insusi in mijlocul celor ce il asculta. Isi pune intrebarile celor ce il asculta, isi pune problemele si framantarile celor ce il asculta si atunci predica devine un dialog.
Cat de frumos, sublima, dulce, este o carte a Sf Ioan Gura de Aur unde, ca si pe vremuri cand si lasa lumea lucrul sa vina sa il asculte, nu o poti lasa din mana, caci pentru mine vorbeste si intrebarile pe care in mod insuflat si le auto-pune, sunt ale mele, sau o carte a Sf Grigore Teologul unde sensibilitatea si iubirea si framantarea Sfantului sunt framntarile si trairile mele(in rare clipe) , sau ca sa ne apropiem in timp a sfantului Siluan sau parintelui Arsenie Boca, parintelui Cleopa, parintelui Porfirie, sau poate parintele Rafael Noica si uit multi, multi altii in ale caror vorbe nu auzi cuvantul « teologie », ci cuvantul lor este teologie, si vorbesc ca unui frate, ba mai mult ca pentru ei insisi (« cu dragoste si durere pentru omul contemporan »).
Idealistic as vrea ca predica sa fie o sedinta de intrebari si raspunsuri in care credinciosul X sa intrebe, fara frica sau rusine, ceea ce il framanta pe el, lucrul, casa, femeia, copilul, intr-un cuvant VIATA, viata in Hristos. Hristos nu ne-a trimis doar legea scirsa intr-o carte el a TRAIT. A trait neputintele noastre, a participat la toate si cand zic toate sunt TOATE etapele vietii noastre.
Ce poate sa zica un om si sa nu fi trait Hristos ? Ca nu are casa - Hristos nu avea loc unde sa se nasca ! Ca nu are de mancare – Hristos a flamanzit, ca are probleme cu familia – Hristos a fost parasit de toti.
Hristos coboara cu fiecare in adancul problemei lui.
Oamenii cei mai curajosi, si din pacate foarte putini sunt, au ocazia sa aiba un dialog IN DUH cu duhovnicul la spovedanie caci o transforma dintr-un monolog (in orice sens ar fi) intr-un dialog. Si fericiti sunt acestia caci cauta si bat si afla.
..................


--unul

Nu sunt teolog insa cunosc cel putin de departe lumea teologica. Teologia este importanta. Asa cum in vechime tinerii studiau filozofia pentru a patrunde tainele cunoasterii astazi tinerii preoti urmeaza scoli teologice. Din pacate un mare numar din cei de acum la fel ca cei din vechime raman doar cu ideile frumoase, cu frazele dulci, invatate atat de bine.
Pentru multi credinciosi sfanta liturghie se termina o data cu binecuvantarea de sfarsit – asta in cazul in care nu se termina inainte de impartasanie – si majoritatea celor care pleaca sunt poate cei ce au mai mare nevoie de predica.
Cunosc multi oameni care zic ca asculta in fiecare duminica ceea ce au mai auzit de atatea zeci de ori, poate spuse mai frumos, poate intr-o formulare mai teologica. Daca analizez superficial poate ca le dau dreptate.
Este o asa mare, imensa, distanta intre preot si credinciosul X incat nici macar nu se simte vizat de predica preotului.
De foarte multa vreme caut un preot ne-teologic. Un preot care a invatat teologia « pe teren ». Un teolog pentru care teologia nu este o stinta. Desigur cunoasterea adevarului si a dogmelor este absolut necesara si cu cat mai bine le cunoaste cu atat mai bine. Insa nu este totul.
In ziua de astazi la predica simt o distanta mare, imensa, intre preot si credincios. Multi preoti au deja predica pregatita si trebuie doar citita. Ortodoxia nu este un monolog. Altarul nu este un loc de expunere al ideilor filozofice (teologice) gandite si rasgandite si puse pa hartie. Sfanta Liturgie este un dialog continuu. Predica trebuie sa fie la fel. Credinciosul X nu se simte inclus in predica.
De aceea apreciez un preot ne-teolog (si inca ii gasesti in sfintele manastiri) care cand vorbeste se pune pe el insusi in mijlocul celor ce il asculta. Isi pune intrebarile celor ce il asculta, isi pune problemele si framantarile celor ce il asculta si atunci predica devine un dialog.
Cat de frumos, sublima, dulce, este o carte a Sf Ioan Gura de Aur unde, ca si pe vremuri cand si lasa lumea lucrul sa vina sa il asculte, nu o poti lasa din mana, caci pentru mine vorbeste si intrebarile pe care in mod insuflat si le auto-pune, sunt ale mele, sau o carte a Sf Grigore Teologul unde sensibilitatea si iubirea si framantarea Sfantului sunt framntarile si trairile mele(in rare clipe) , sau ca sa ne apropiem in timp a sfantului Siluan sau parintelui Arsenie Boca, parintelui Cleopa, parintelui Porfirie, sau poate parintele Rafael Noica si uit multi, multi altii in ale caror vorbe nu auzi cuvantul « teologie », ci cuvantul lor este teologie, si vorbesc ca unui frate, ba mai mult ca pentru ei insisi (« cu dragoste si durere pentru omul contemporan »).
Idealistic as vrea ca predica sa fie o sedinta de intrebari si raspunsuri in care credinciosul X sa intrebe, fara frica sau rusine, ceea ce il framanta pe el, lucrul, casa, femeia, copilul, intr-un cuvant VIATA, viata in Hristos. Hristos nu ne-a trimis doar legea scirsa intr-o carte el a TRAIT. A trait neputintele noastre, a participat la toate si cand zic toate sunt TOATE etapele vietii noastre.
Ce poate sa zica un om si sa nu fi trait Hristos ? Ca nu are casa - Hristos nu avea loc unde sa se nasca ! Ca nu are de mancare – Hristos a flamanzit, ca are probleme cu familia – Hristos a fost parasit de toti.
Hristos coboara cu fiecare in adancul problemei lui.
Oamenii cei mai curajosi, si din pacate foarte putini sunt, au ocazia sa aiba un dialog IN DUH cu duhovnicul la spovedanie caci o transforma dintr-un monolog (in orice sens ar fi) intr-un dialog. Si fericiti sunt acestia caci cauta si bat si afla.
..................


--unul

...............
Dar cum putem avea aceasta ocazie al unui dialog, mai ales in vremurile noastre, cand noi le dam peste picioare cum intra in biserica ? Ma uit in biserica si inafara de cercul, foarte inchis, exclusivist, al celor ce venim regulat duminica si credem ca suntem atat de sus ca nu ne injosim sa vorbim cu un « strain » care vine pentru prima data, care vine fiindca ii este greu si cauta alinare si care pleaca imediat sau sta in colt. Alinarea o gasesc, cat le este dat sa o gaseasca, numai si prin duhul Domnului care vede inima si deschiderea fiecaruia si mangaie cum stie El mai bine, insa vai noua ca nu ne uitam si nu ne pasa si care facem din impreuna slujire un joc pe echipe, soptind in soapta sau trecand cu vederea cuvantul din Sfanta Liturghie « dintre care cel dintai sunt eu ».
Daca eu sunt cel dintai, eu dupa care Hristos a asteptat zeci de ani ca sa ajung la genunchiul broastei, nu bag in seama ignor, pe cel ce astazi a venit ? Ba chiar il mustru pentru ca nu cunoaste « protocolul » pe care eu ieri l-am aflat.
Si asta este rolul preotului, greu, imens de greu, nu judec pe nici un preot oricum ar fi el caci mare si grea este sarcina lor, si nici macar o clipa nu mi-as dori sa o port, atat de grea este, insa lucrul cel mai usor este a vorbi. A cobora langa om. Apostolii si sfintii cum spuneti si sfintiia voastra « nu fac teologie »
Zicem ca nu mai sunt minuni. Ce sunt minunile daca nu un act de impartasire a durerii unui om (sau mai multi) de catre unui sfant (deci Hristos)? Minunea nu este un truc de magie la care sa aplaude toti. Ce minune poate fi mai mare decat a alina un suflet, a-l ajuta, a aduce un gram de fericire. Intr-un singur cuvant a iubi pentru o clipa pe cineva. Este mutarea unui munte mai presus decat zambetul unui copil, al unui om ? Decat rasul « deranjant si sacaitoar » a unui copil care traieste in biserica ?
Toata teologia necesara in biserica este Iubirea. Restul consider eu ca este Duh Sfant. « Nu va ingrijiti ce veti spune sau ce veti face Duhul Tatalui va fi cu voi .»(parafrazez)
Nimic nu avem al nostru ce nu l-am primit de sus inafara de iubire. Banii, rangul, inteligenta pana cand si smerenia sunt daruri primite si ne mandrim de parca ar fi ale noastre (pana la proba contrarie). Iubirea este singurul lucru pe care il creem si il dam noi. O problema de matematica, de fizica, limbi straine, o idee filozofica, a face minuni, a vorbi frumos, nu sunt la aspiratia tuturor. Iubirea insa o poate da la fel un geniu ca si un natang (poate mai bine) si ea SINGURA este masura cu care vom fi masurati caci restul nu sunt ale noastre.
Asta este dupa parerea mea teologia lui Hristos. Teologia ca si stiinta este buna pentru formarea preotului. Insa in biserica, in fata altarului eu ca si credincios as prefera Teologia iubirii.