Cea ce se petrece in noaptea Invierii cand "primim lumina" este icoana a ceea ce poarta crestinul in lume si catre lume: lumina lui Hristos, care lumineaza tuturor. O mare de oameni se revarsa prin gestul Bisericii in lumea intreaga purtand lumina, si lumina este har, este vie si are puterea de a aprinde si pe altii. Daca fiecare dintre noi se asuma ca un "licurici", o mare de licurici are vocatia de a marturisi lumina intr-o lume care cel mai usor si mai adesea, fiindca drumul catre vale e mai lesne, are inclinarea intunericului.

Parintii ne-au obisnuit cu un singur fel de teologie: cum sa fii in Hristos, cum sa fii in lumina Lui. Pe Parinti nu ii pasionau marile sisteme de gandire, ci, concret, cum sa scapi de pacat, cum sa nu Il ratezi pe Hristos. Este arderea sfantului Siluan si a arhimandritului Sofronie, este expresia Filocaliei si a cautarii pelerinului rus ...

Viul este vocatia crestinului. Iar viul prin excelenta este Cel ce este, Cel care are in Sine Insusi cauza existentei Sale, cel ce stie prin natura Sa sa fie. Cel ce este, simplu. Participand si noi la viata lui Cel ce este, invatam sa fim.

Am raspuns ieri la intrebarea despre cum marturisim. Marturia noastra este cautarea cunostintei nemijlocite de Dumnezeu, intalnirea cu El in taina inimii. Cf sfantului Siluan, daca Il cautam si vrem harul Lui, pocaindu-ne de mizeria inimii, nu se va mai departa de noi pana la sfarsit. Iata metoda si calea: sa ne para rau launtric de tot pacatul, sa ne lepadam in inima de pacat de cate ori il facem (si daca nu putem, macar sa incepem sa ne rugam in timp ce facem pacatul!), sa ne disociem interior de toate gandurile si sugestiile murdare, etc ... si sa vrem sa nu ne lipsim de Cel care ne cheama la o viata care depaseste imaginatia noastra, puterea noastra de a imagina "binele" ... Hristos ne ofera mai mult decat cele mai frumoase inchipuri ale noastre ... ne ofera ceea ce mintea noastra nu poate cuprinde.

Sfintii sunt "profesionistii" marturisirii lui Hristos. Autoritatea lor nu este nimic altceva decat intarirea harica pe care XC o pune in ei. E limpede ca harul face ierarhiile si ofera locurile la masa Stapanului, si cei mai din fata sunt si cei care asuma mai deplin nevoile de mantuire proprii sau ale aproapelui, prin rugaciune si jertfelnicie fara odihna. Dar asumarea durerilor duce la bucurie, cf. Fericirilor..

Iar daca incepem sa ne bucuram de El, la un moment dat va da pe dinafara bucuria din noi."Bucurati-va!", spune El. Aici incepe marturisirea Lui ... cu bucuria care da pe dinafara din preaplinul inimii.