Este limpede ca suntem departe aici de intelegerea cum ca teologia ar fi o demonstrare a existentei lui Dumnezeu sau probarea unei eventuale eruditii filologice in cercetari istorice asupra Bisericii sau textelor sfintilor sau altele asemenea, care nu constituie nicidecum miezul gestului teologic ... teologii adevarati, experimentatori in adancimile pe care Duhul insusi le descopera, sunt casnicii si obisnuitii prezentei dumnezeiesti pana la masuri de „siguranta” mai presus de toata obiectivitatea cunoasterii de zi cu zi, care in forma ei stiintifica se pretinde a fi cea mai „sigura” ... harul invata pe om, este limpede, si nu om pe om cu competente omenesti ... harul are „miscarile” lui, de retragere si de revenire ... insa una e cand omul pierde harul prin pacat, ratand pe Domnul pentru lucrurile mici, si alta cand harul se „ascunde” (fara sa paraseasca!) spre a invata, precum pe un prunc mama sa in a face primii pasi, sa indrazneasca sa ceara, sa se lupte ...   crestinul este ravnitorul (si nu pomanagiul, iertat sa-mi fie cuvantul) celor dumnezeiesti, cel care da viata sa in mana Domnului si nu se multumeste doar cu eventualele faramituri, ci doreste a se ospata cu Imparatul la aceeasi masa, pentru ca Imparatul e bun si il cheama la acest mod de faptuire ... indumnezeirea omului, inseamna ca iubirea sa configureze viata ta pana la a face si a fi ceea ce facea si este Hristos, pe cat ingaduie limita firii omenesti si cuvantul spus de pacat in viata noastra ... iata ce spune arhimandritul Sofronie despre crucea celui in care s-a descoperit Hristos si a propos de egalitate si inegalitate in lume: „Domnul nu neaga faptul inegalitatii, ierarhia, diviziunea in superior si inferior, mare si mic, dar rastoarna aceasta piramida a existentei cu varful in jos si prin aceasta atinge desavarsirea ultima. Incontestabilul varf al piramidei este Fiul omului ... El este varful piramidei rasturnate, varful asupra caruia apasa povara intregii piramide a existentei ...  intr-un mod inexplicabil, cei ce urmeaza lui Hristos se faca semenea Lui luand asupra lor poverile sau neputintele altora".

A marturisi pe Hristos este a lasa pe Hristos, fara sa-I mai dam tot timpul peste maini prin neascultare, invatandu-L dupa mintea noastra limitata cum sa lucreze mantuirea in noi, sa fie intru noi ... si deci sa Se marturiseasca El Insusi prin prezenta in viata noastra. Nu exista crestinism fara har in Ortodoxie. Iar harul este tocmai marturia lucrarii de mantuire in om, si marturia de care inseteaza cel mai tare lumea actuala, constient sau nu.