Copiii mici au nevoie de lapte, si nimic altceva nu il poate inlocui. Cuvantul dat de har prin gura celor inspirati de Dumnezeu este laptele pentru copilul duhovnicesc care suntem fiecare dintre noi. Copilul primeste gestul hranirii fara sa il inteleaga, constiinta lui nu poate purta inca o minima judecata cum ca acest lapte este vital pentru cresterea lui, face gestul hranirii si atat. Mai tarziu ajunge sa priceapa ca acest lapte nu seamana cu coca-cola sau cu sucul de portocale, ca diferenta fundamentala dintre ele este faptul  ca laptele contine ingredientele vitale pentru viata sa in timp ce celelalte nu. Constiinta de „vital” a cuvantului inspirat de har poate aparea mai devreme sau mai tarziu la fiecare dintre noi ... fericit este insa acela care a descoperit in trairea sa diferenta fundamentala dintre cuvantul intarit de har si cuvantul imbunatatit omeneste si atat. Cuvantul dumnezeiesc tine de ontologia omului intrucat raspunde nevoii ontologice a omului in devenirea sa ... el nu este „interesant” ca unul care aduce informatie, ci mai curand „viu” pentru ca aduce viata.

Mamicile stiu ca un bebe care nu stimuleaza sanul risca sa-si aduca mama in situatia de a nu mai produce lapte, dupa cum stiu deopotriva ca un bebe harnic, care stimuleaza consecvent sanul mamei sale, are implicit bucuria sa fie hranit din abundenta. Dumnezeu hraneste din abundenta pe tot copilul harnic, si harnicia copilului este cea care provoaca abundenta! Harul vine prin tainele Bisericii, prin intermediul preotiei, si preotul este primul martor care asista la minunea prin care primind copiii duhovnicesti in jurul sau, in cererea lor de hranire, vede laptele curgand siroaie catre acestia din izvoarele de viata facatoare ale lui Dumnezeu, iar in curgerea sa il hraneste din abundenta si pe el, lasandu-l intr-o uimire a bucuriei fara de margini ... Preotia este minunea hranirii pruncilor nu din ceea ce produci tu ca preot, ci din ceea ce primesti mai de Sus prin preotia pe care o porti.

Dumnezeu adresandu-i-se omului, pe care il cunoaste la masuri la care proprii parinti nu il cunosc, ii spune tainic la urechea inimii cele care corespund nevoii sale de intelegere si de devenire. Ce minune poate fi mai mare? Dumnezeul nostru ne asuma personal pe fiecare dintre noi, daruindu-ne cu intelegerea Lui dumnezeieasca ceea ce mangaie inimile noastre si le face bucurie vesnica. Duhul Sfant – Mangaietorul ... intru el tot sufletul primeste mangaierea bucuriei ca este inteles si iubit de Parintele dintru inaltimi, si cuvantul care vine este tamaduire si inviere ... de aceea sfintii, in cuvantul lor, mangaie si odihnesc ca nimeni altii pe oameni ... pentru ca in cuvintele lor harul insusi poarta dinspre Cel care ne cunoaste cel mai bine inimile cele care corespund real nevoilor noastre cele mai intime si mai delicate, mai profunde ...  Dumnezeu ne hraneste asa cum nici un produs omenesc nu poate raspunde nevoii noastre fiintiale de hrana ... ne hraneste innobilandu-ne chipul trairii noastre pana vom ajunge in Imparatia in care, intru Hristos, nu exista stapani si slujitori sau robi, ci doar Tata si fii.