

| Ortodoxia este cautarea chipului de vietuire inspirat de Dumnezeu si structurat ca rapuns la nevoia de mantuire a omului | |||
Aprilie 17, 2008 Despre "duhul" cu "d" mic ...
Duhul ... iata o notiune greu, daca nu practic imposibil de gasit in dictionarele teologice sau in manualele de teologie academica, si totusi, atat de prezenta in nevoia de a exprima a anume realitate teologica ! Ma refer aici la cuvantul „duh" scris cu d mic (si deci nu la Duhul Sfant, Persoana a Sfintei Treimi, la „duhul" scris cu D mare ca la orice nume propriu, gest prin care semnificam persoana), care dincolo de semnificatia imediata evanghelica (pe aceasta o gasim in dictionare, „duhul" omului in sens de suflet; de exemplu: „si-a dat duhul"= si-a dat sufletul, „duhul e osarduitor, dar trupul neputincios", etc), spune ceva despre acea „atmosfera" a unui loc („sufletul" lui) sau a unui locas de cult, din proximitatea unui parinte, acel mod de a fi al unui om placut lui Dumnezeu care „configureaza spatiul" din jurul sau ... „A fi in duhul parintelui tau" inseamna a te impregna cu felul lui de vietuire, cu atmosfera de duhovnicie a acestuia si a face ascultare in prelungirea chipului de vietuire al parintelui tau ... Cand intri intr-un locas de cult, intr-o parohie, de la felul si aranjarea mobilierului in biserica si pana la felul in care oamenii se roaga este ceea ce tine de „duhul" acelui loc ... deseori, cresterea noastra duhovniceasca are nevoie si se regaseste intr-un anume „duh", intr-o anume atmosfera care te cheama la devenirea personala ca o pepiniera in care rasadurile cresc la adapost de furtuna, de frig, de intemperii ... „duhul" parintelui poate fi expresia acelei zestre de agonisire duhovniceasca care hraneste pe prunci invatandu-i sa sporeasca incadrati intr-o anume linie duhovniceasca ... ne odihnim intr-un parinte si il odihnim ca parinte daca ne odihnim in duhul parintelui ... paternitatea duhovniceasca se transmite nu atat prin informatie, cat prin incredintare si mostenire de „duh" de faptuire. „A fi in duhul Parintilor Bisericii" ... inseamna a descoperi duhul-felul in care acestia au trait viata in Hristos nu la masuri obisnuite, ci la masurile sfinteniei, ale desavarsirii omului in Hristos...
2008-04-17 08:09:15 GMT
Comments (2 total)
Author:Anonymous
Si, a propos de "duhul" parohiei, odihneste aici duhul sfintilor ocrotitori ai parohiei, al sf moaste, ...
2008-04-17 12:53:42 GMT
Author:Anonymous
Sfintul Siluan spunea: "cind sufletul este smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu"
2008-04-17 18:02:03 GMT
Cind omul intra intr-o biserica simnte un duh al locului ( rece, distant, cald sau luminos). N-am avut inca ocazia sa intru intr-o moschee sau intr-o sinagoga pentru a compara insa am cautat sa vizitez bisericile si catedralele locurilor prin care calaoream si am simtit tot timpul un duh aparte ("un spatiu sacru" cum ar spune Eliade). In mitropoliile ortodoxe sau catedralele catolice maretia lui Dumnezeu se impunea ca o evidenta insa in bisericile ortodoxe simteam caldura lui Dumnezeu. Disctutind cu cineva, imi povestea cum a reintrat dupa zeci de ani in biserica in care se casatorise si cum stind la rugaciune a simtit "o energie" o forta a locului pe care si-o explica prin curatenia duhovniceasca a celor ce au construit-o odata. Asta m-a pus un pic pe ginduri, caci nu indraznisem pina atunci sa gindesc ca "lipsa" de duh al unei biserici se poate datora si ctitorilor. Credeam ca celebrarea liturghiei este suficienta pentru a crea harul si duhul bisericii. Insa cum spuneati in rindurile de mai sus "duhul parintelui poate fi expresia acelei zestre de agonisire duhovniceasca" care (as adauga) poate sa se raspindeasca si sa zideasca locul ani si ani de-a rindul. "A fi in duhul Parintilor Bisericii" imi pare a fi echivalent cu a simti dragostea pe care o poarta acesti Parinti, in Hristos dar si iubirea pe care o poarta lumii. --Monica |
|||