Intalnindu-ne prin intermediul lecturilor, sau fata catre fata (cui ii randuieste Dumnezeu o asemenea bucurie), cu autenticii traitori ai Ortodoxiei te frapeaza determinarea si entuziasmul (deloc pietiste, vii, barbatesti, as spune chiar virile) cu care traiesc isi credinta in Hristos. Intalnirea cu viul trairii celuilalt este de fiecare data prilej de impartasire din realitatea celui care gusta proximitatea lui Dumnezeu printr-o viata dedicata, slujitoare, onesta fata de El pana la masurile ei cele mai intime. Traitorul crestin in care harul marturiseste prezenta reala a lui Dumnezeu este un om fara mofturi, fara pareri de sine, fara complicatii inutile la nivelul mintii sau faptuirii, exprima mai curand un entuziasm fiintial, o bucurie prin care totul se bucura in el, o lumina de viata care iti da curaj, si aceasta nu la nivel neaparat rational, iti da curaj sa te arunci in propria-ti traire pentru bucuria imensa de a fi la randul tau cu Hristos. Prezenta lui Hristos este vie in om, este ceva care nu poate fi ascuns pentru ca nu incape Hristos in cineva fara sa nu dea si pe afara.

Impresionanta la Serafim Rose era maniera sa de a se preocupa barbateste de nevoi, de a asuma grijile lumii in care traia. Raspunsul sau este viu si da viata pentru ca este raspuns care nu ocoleste dificultatile, care le asuma, care se lupta cu ele.

Arhimandritul Sofronie Zaharov era, in ceea ce il priveste, un om al barbatiei duhovnicesti investit in adancul trairii teologice, adanc care se arata o rezerva inepuizabila din care scotea in lume margaritarele unei gandiri patristice neaparat trebuitoare lumii in care traia. A stiut sa fie astazi si totusi, prin roada, dincolo de timp.

Monahul Rafail Noica, atat de nedorit de unii in Romania care se simt pusi la punct de delicatetea lui (astfel de oameni delicati mai sunt si in alte parti, e drept poate nu atat de "militanti", este vorba si de parintele Petroniu de la schitul Prodromu din Sfantul Munte) duhovniceasca si de cautarea lui de a curata duhovnicia pe plaiurile mioritice de adaugarile contrare duhului ei, este omul care aduce din nou nadejdea unui fel de vietuire care nu se impune cu bata (teologica), ci seduce prin frumusetea tainica a parfumului care vine de Sus. Cine cunoaste manastirea din care vine nu poate fi mirat cu nimic, el prelungeste duhul parintilor lui.

Am intalnit in sfantul munte oameni care, nespunand nimic, faceau sa se bucure totul in jurul lor (poate pe o raza de kilometri). Chiar imi imaginam ce s-ar intampla daca un astfel de om ar ajunge intr-un supermarket contemporan: un val de bucurie ar inunda sufletele celorlalti, prin prezenta rugatoare a acestuia, si "ar incurca" cei insarcinati cu ordinea in a nu se aduna lumea ca la balci in jurul lui.  Pentru acel fel de a fi "altfel" decat ceea ce traim in mod curent, si care nu poate fi explicat rational. Despre un astfel de om mi s-a spus in sfantul munte ca este "un monah implinit".