Iata, sovaielnic si cu emotia primei cunostinte, deocamdata, pasul intrarii in bucuria comuniunii...
... pentru ca nu pot stavili uimirea si apoi marturia mea, despre....cat de co-incidente sunt aceste trairi ale Voastre, marturisite fara cenzuri fatarnice, fara pretiozitati scortoase, insa cu o vibratie puternica care pune stapanire si pe cel ce intra in atmosfera, in duhul acelei trairi, marturisire facuta cu o imensa, de nezdruncinat bucurie ... cu uimirea si bucuria ce insami am trait-o (si fiindca am vazut ca si voua va dez-valuie multe taine povestile, - asemeni celei din padurea adormita/impietrita) in clipa de spulberare a omului mort ce se salasluia in mine, la ceasul minunii ce mi s-a facut ...
.... cand Domnul a bine-Voit cu mine, in mine...si am trait aevea, REALMENTE Invierea!
A fost ca un cataclism cosmic care a aruncat in neant o lume .... Nu-mi venea sa cred ... eram ca-ntr-un soc revelator ... in mine striga intrebarea ... ...Doamne, unde am fost pana atunci, unde a fost lumea asta, cu atatea culori, mirosuri, vibratii, lumini, forme... cine sunt eu asta, de atatia ani...de ce nu stiu nici un lucru care sa ma bucure atat de mult ca ...nasterea asta, ca venirea asta pe lume... sosirea in lumea asta....

--Nicoleta