Exista un pacat putin constientizat in ziua de azi, si totusi atat de prezent ... a nu crede in posibilitatea reala de a-L cunoaste pe Dumnezeu prin intalnirea launtrica cu harul dumnezeiesc. Arhimandritul Sofronie Zaharov, sfant contemporan a carui marturie de sfintenie se marturiseste, printre altele, as spune in chip batator la ochi, prin indrazneala intru Domnul cu care a vorbit omului contemporan despre experierea harului, dezvaluindu-si propria experienta ajunsa pana la masurile taborice ale vederii luminii necreate, spune ca omul crede cu adevarat in propria mantuire doar cand crede in propria indumnezeire. Dar cum adica „indumnezeire”, cine poate ajunge ca Dumnezeu?

Indumnezeirea este marturia din totdeauna a lui Hristos si a sfintilor despre posibilitatea reala a omului de a deveni tot mai impregnat de prezenta harului pana la masurile materialului uman inrosit in focul prezentei dumnezeirii (a se vedea relatarile lui Gheron Iosif), cu care dumnezeire nu se confunda dar cu care devine una prin participare, fapt prin care omul traieste intru Dumnezeu si Dumnezeu intru el. Evident, indumnezeirea nu este nicidecum o eticheta pusa pe om exteriorist, ci transformarea launtrica a acestuia ca vietuire dupa Duhul, Cel care in inima invata pe om fiintarea intru cele de Sus. Se realizeaza efectiv prin ascultarea de parintele duhovnic (daca din neascultare a venit si persista pacatul in lume, prin ascultare este posibila iesirea din ghettoul micimii proprii, al egocentrismului) si prin impartasirea din harul care vine prin Sfintele Taine prin lucrarea preotiei.

Am fost socat, si o spun fara exagerare, privind recent chipuri de oameni din India, unii dintre ei cazuti in gesturi sub limita de jos a fiintarii umane, de tip canibalism si idolatrie cultica si altele. Repet, chipuri contemporane, ale Indiei de azi! Iertata sa-mi fie indrazneala, mie imi exprimau, de la cei mai linistiti la cei mai tulburati, absenta lui Hristos. Necredinciosul din Occident nici nu mai constientizeaza astazi cat datoreaza, prin neamul lui cel adormit si prin mediul, fie el si nepracticant, in care traieste, prezentei lui Hristos. Daca ar experimenta idolatria si paganismul cu care societatea romana a intampinat venirea lui Hristos ar intelege poate mai bine Cine este Hristos pentru fiecare om in parte pana la sfarsitul veacurilor. Poporul indian care persista in a fi idolatru si practicant de gesturi pe care umanitatea trebuia de doua mii de ani incoace sa le rezolve prin venirea lui Hristos arata in ce masura Hristos ramane pentru multi un necunoscut ...

Duhovnicie inseamna primirea luminii prin care sa putem distinge ce duce in Sus si ce duce in jos ... cel care percepe crestinismul doar ca set de reguli exterioare, legislativ, juridic, ca sistem de indoctrinare a omului, nu cunoaste inca harul lui Dumnezeu ... intru acest har este IMPOSIBIL sa mai ramai in ghettoul propriilor pareri si sa nu simti largirea orizontului prin intuirea unei Prezente care da viata si improspateaza toata simtirea ta interioara ... adevarata primavara launtrica incepe cand la spovedanie te-ai lepadat de impovararile de tot felul, care te murdaresc si te inferiorizeaza umplandu-te artificial cu un „tine” launtric pervertit si bolnav. Sarac cu duhul este cel care s-a lepadat de toate acestea ...