Este pregnanta senzatia pe care o am, de fiecare data cand ajung sa pasesc in manastirea Vatopediou din Sfantul Munte (Athos), de intrare intr-un stup de albine ... fiecare monah in parte stie cu precizie ce are de facut, are propria ascultare implinita in zumzetul sau propriu, lucrare pe care o indeplineste intr-o impletire fericita cu a celorlalti ... cand te afli in fata lor nu stii ce sa admiri mai intai, pe fiecare in parte (simti ca ai in fata un om care se implineste) sau intregul (un organism viu care pulseaza de viata). Cantarea lor exprima pe fiecare in parte si intregul deopotriva, intr-un duh de viata si de bucurie atat de proprii celor in care Dumnezeu Se odihneste ca Bucurie vesnica:

www.science-et-religion.com/blog/Vatopedi.mp3

Parohia, ca si manastirea, este ceva care nu tine fundamental de logistica administrativa (parohia nu este antrepriza!), cat de a fi mediu viu in care omul se implineste cautandu-si cele privind mantuirea ... parohia este un duh de faptuire, de intelegere, o atmosfera care te poarta catre Dumnezeu. Fiecare parohie, oricat de obisnuita ar putea parea si neinsemnata, este in fapt mediul unde oameni unici si irepetabili in istorie se mantuiesc, primind prin parintele duhovnic, ca dintr-un adevarat organ al harului pus de Dumnezeu pentru acea comunitate, cele de folos devenirii intru viata placuta lui Dumnezeu ...  parohia poarta cumva aceasta taina a fiecaruia si a intregului in acelasi timp ...  sensul ei se implineste in chipul personal de faptuire, chip care poarta si odihneste in sine atat sinele cat si comunitatea, intregul ... si Dumnezeu in toate si in tot.

www.science-et-religion.com/blog/HeruvicStSulpice13aprilie2008