Schmemann dadea marturie despre acea "tristete radioasa" pe care o resimte cel care se intalneste cu atmosfera de rugaciune a Bisericii in timpul Postului Mare. O intristare bucuroasa, o tristete care radiaza bucurie. Iata logica antinomica obisnuita a Ortodoxiei ... te intristezi (este perioada premergatoare Patimilor Mantuitorului) stralucind in tine bucuria de a fi intru si cu Hristos, bucurie care te poarta incetul cu incetul - ce taina! chiar prin Patima - catre bucuria deplina si fara de sfarsit si luminoasa a Invierii.

Ce trist este sa riscam atunci, cu atat mai mult avand aceasta intelegere, ratarea acestei impliniri prin nu-urile neputintei integrarii noastre in trairea Tainei - nu am putut sa postesc, nu am putut sa refuz un menu in context de afaceri, nu am reusit sa vin la biserica, nu am avut timp sa ma gandesc la pacatele care trebuie marturisite, si alte nu-uri care cresc cantitatea de "nu" din mine adresata (cu inconstienta) Domnului.

Postul mare este forma de cult a pocaintei, metanoia, innoirea mintii! Postul propune omului o devenire intru mintea cea noua, alimentata de Dumnezeu cu energie duhovniceasca, cu putere de viata ... postul nu este lupta cu trupul meu, nu este infranare negativa de la ceva alimente (burdusindu-mi stomacul cu altele, permise :-), ci transformare a cugetului meu spre a se putea obisnui cu Cel cu care va fi vesnic. Intrare in felul Lui de a fi, echivaland cu iesirea mea din umbra mortii si cu instaurarea Imparatiei incepand a dospi in camara de taina a interioritatii mele si a ma cuprinde apoi in intregimea mea ...

Nu e usor sa ne schimbam, pentru ca nu stim nici ce vom deveni (spre ce ne poarta Dumnezeu depaseste orice imaginatie) si nici nu facem neaparat fata rezistentei lucurilor vechi din noi ... insa atmosfera de post (pentru cine merge la biserica) ne seduce ... ne introduce in Taina, azi un pic, maine un pic sau mai mult ... deja cand am intrat in biserica o parte din incarcatura negativa pe care o caram cu noi pica neputincioasa ... iar la sfarsitul slujbelor simtim bucuria! Care, cultivata autentic si hotarat, nu se va lua de la noi niciodata!

Cantam slava sfintilor martiri ... iata exemplul celor care nu s-au dezlipit de Hristos pentru nimic din lumea aceasta! Nu numai pentru delasari marunte, dar chiar pentru viata lor, pe care au pierdut-o pentru Hristos. Pierzand-o, nu numai ca nu au pierdut-o, dar au castigat totul!