Cea ce se petrece in noaptea Invierii cand "primim lumina" este icoana a ceea ce poarta crestinul in lume si catre lume: lumina lui Hristos, care lumineaza tuturor. O mare de oameni se revarsa prin gestul Bisericii in lumea intreaga purtand lumina, si lumina este har, este vie si are puterea de a aprinde si pe altii. Daca fiecare dintre noi se asuma ca un "licurici", o mare de licurici are vocatia de a marturisi lumina intr-o lume care cel mai usor si mai adesea, fiindca drumul catre vale e mai lesne, are inclinarea intunericului.

Parintii ne-au obisnuit cu un singur fel de teologie: cum sa fii in Hristos, cum sa fii in lumina Lui. Pe Parinti nu ii pasionau marile sisteme de gandire, ci, concret, cum sa scapi de pacat, cum sa nu Il ratezi pe Hristos. Este arderea sfantului Siluan si a arhimandritului Sofronie, este expresia Filocaliei si a cautarii pelerinului rus ...

Viul este vocatia crestinului. Iar viul prin excelenta este Cel ce este, Cel care are in Sine Insusi cauza existentei Sale, cel ce stie prin natura Sa sa fie. Cel ce este, simplu. Participand si noi la viata lui Cel ce este, invatam sa fim.

Am raspuns ieri la intrebarea despre cum marturisim. Marturia noastra este cautarea cunostintei nemijlocite de Dumnezeu, intalnirea cu El in taina inimii. Cf sfantului Siluan, daca Il cautam si vrem harul Lui, pocaindu-ne de mizeria inimii, nu se va mai departa de noi pana la sfarsit. Iata metoda si calea: sa ne para rau launtric de tot pacatul, sa ne lepadam in inima de pacat de cate ori il facem (si daca nu putem, macar sa incepem sa ne rugam in timp ce facem pacatul!), sa ne disociem interior de toate gandurile si sugestiile murdare, etc ... si sa vrem sa nu ne lipsim de Cel care ne cheama la o viata care depaseste imaginatia noastra, puterea noastra de a imagina "binele" ... Hristos ne ofera mai mult decat cele mai frumoase inchipuri ale noastre ... ne ofera ceea ce mintea noastra nu poate cuprinde.

Sfintii sunt "profesionistii" marturisirii lui Hristos. Autoritatea lor nu este nimic altceva decat intarirea harica pe care XC o pune in ei. E limpede ca harul face ierarhiile si ofera locurile la masa Stapanului, si cei mai din fata sunt si cei care asuma mai deplin nevoile de mantuire proprii sau ale aproapelui, prin rugaciune si jertfelnicie fara odihna. Dar asumarea durerilor duce la bucurie, cf. Fericirilor..

Iar daca incepem sa ne bucuram de El, la un moment dat va da pe dinafara bucuria din noi."Bucurati-va!", spune El. Aici incepe marturisirea Lui ... cu bucuria care da pe dinafara din preaplinul inimii.  

Este limpede ca suntem departe aici de intelegerea cum ca teologia ar fi o demonstrare a existentei lui Dumnezeu sau probarea unei eventuale eruditii filologice in cercetari istorice asupra Bisericii sau textelor sfintilor sau altele asemenea, care nu constituie nicidecum miezul gestului teologic ... teologii adevarati, experimentatori in adancimile pe care Duhul insusi le descopera, sunt casnicii si obisnuitii prezentei dumnezeiesti pana la masuri de „siguranta” mai presus de toata obiectivitatea cunoasterii de zi cu zi, care in forma ei stiintifica se pretinde a fi cea mai „sigura” ... harul invata pe om, este limpede, si nu om pe om cu competente omenesti ... harul are „miscarile” lui, de retragere si de revenire ... insa una e cand omul pierde harul prin pacat, ratand pe Domnul pentru lucrurile mici, si alta cand harul se „ascunde” (fara sa paraseasca!) spre a invata, precum pe un prunc mama sa in a face primii pasi, sa indrazneasca sa ceara, sa se lupte ...   crestinul este ravnitorul (si nu pomanagiul, iertat sa-mi fie cuvantul) celor dumnezeiesti, cel care da viata sa in mana Domnului si nu se multumeste doar cu eventualele faramituri, ci doreste a se ospata cu Imparatul la aceeasi masa, pentru ca Imparatul e bun si il cheama la acest mod de faptuire ... indumnezeirea omului, inseamna ca iubirea sa configureze viata ta pana la a face si a fi ceea ce facea si este Hristos, pe cat ingaduie limita firii omenesti si cuvantul spus de pacat in viata noastra ... iata ce spune arhimandritul Sofronie despre crucea celui in care s-a descoperit Hristos si a propos de egalitate si inegalitate in lume: „Domnul nu neaga faptul inegalitatii, ierarhia, diviziunea in superior si inferior, mare si mic, dar rastoarna aceasta piramida a existentei cu varful in jos si prin aceasta atinge desavarsirea ultima. Incontestabilul varf al piramidei este Fiul omului ... El este varful piramidei rasturnate, varful asupra caruia apasa povara intregii piramide a existentei ...  intr-un mod inexplicabil, cei ce urmeaza lui Hristos se faca semenea Lui luand asupra lor poverile sau neputintele altora".

A marturisi pe Hristos este a lasa pe Hristos, fara sa-I mai dam tot timpul peste maini prin neascultare, invatandu-L dupa mintea noastra limitata cum sa lucreze mantuirea in noi, sa fie intru noi ... si deci sa Se marturiseasca El Insusi prin prezenta in viata noastra. Nu exista crestinism fara har in Ortodoxie. Iar harul este tocmai marturia lucrarii de mantuire in om, si marturia de care inseteaza cel mai tare lumea actuala, constient sau nu.